News Flash:

Spune-mi cum dormi ca sa-ti spun ceva despre tine!

29 Decembrie 2012
1158 Vizualizari | 0 Comentarii
Spune mi cum dormi ca sa ti spun cum esti
Avem cu totii probabil un singur fel de pat dar incredibil de multe feluri de a dormi in el. Atat de multe incat psihologii s-au preocupat destul de mult sa descurce itele felului in care dormim. Si au progresat in asemenea masura incat, spun ei, putem deslusi lucruri importante despre personalitatea noastra.

Va invit sa cititi cele ce urmeaza, pentru a va recunoaste pozitia voastra preferata.

Pozitia fetus
Cei mai multi oameni dorm asa si bine fac, pentru ca asta este cea mai sanatoasa pozitie de somn. Se pare ca procentul de femei care adopta aceasta pozitie este mai mare decat cel al barbatilor, si lucrul asta se regaseste, adica isi are o explicatie, si in trasaturile dominante ale celor doua sexe. Persoanele care dorm asa tind sa fie mai sensibile si dornice de afectiune.

Desi diminueaza posibilitatea de a sforai si este utila in timpul sarcinii, aceasta pozitie nu mai aduce alte beneficii. Nu previne durerile de spate si de gat si nici nu are efecte benefice asupra pielii. Este foarte probabil sa simtiti dureri ale articulatiilor dupa ce ati dormit cateva nopti la rand cu genunchii ridicati la piept. Un alt dezavantaj al acestei pozitii este acela ca va impiedica sa respirati corect.

Dormitul pe spate, in pozitia soldat
Eu sunt o demna reprezentanta, caci obisnuiesc sa dorm stand pe spate, cu picioarele lipite si mainile cuminti, pe langa corp. M-am interesat ce se spune despre asta si am aflat ca sunt o persoana cuminte, care nu genereaza mari probleme si nu se supara cand trebuie sa se supuna diverselor autoritati. Ma rog, asta cred ei?.

Dormitul pe spate previne durerile de spate si de gat, mentine fermitatea sanilor si previne ridurile. Cand dormiti pe spate va ajutati gatul, coloana si spatele sa isi pastreze o pozitie neutra, deoarece in felul acesta nu se formeaza nicio curba a corpului in plus. De asemenea, aceasta pozitie este ideala pentru combaterea refluxului gastro-esofagian. In conditiile in care aveti capul usor ridicat, stomacul va fi sub nivelul esofagului, astfel incat acidul sau mancarea nu se vor intoarce pe esofag.

Tot pe spate, dar cu mainile si picioarele rasfirate
Multi dintre bebelusi dorm asa, ceea ce ii face atat de adorabili! Dar sa trecem la oamenii mari si ce ar putea semnifica modul in care dorm ei. Pe langa faptul ca acesti oameni tind sa sforaie mai cu foc, lucru de care ne putem da seama si singuri, fara specialist, stiinta somnului ne mai informeaza ca ei tind totusi sa fie niste prieteni mai buni decat ceilalti. Deci sa nu ne suparam pe ei.

Dormitul ca un bustean
Desi noi folosim aceasta zicala pentru a exprima actiunea de a dormi foarte profund, denumirea se refera la o pozitie de dormit anume. Este vorba despre persoanele care dorm drepte, pe o parte, cu mainile adunate pe langa corp. Ele sunt de obicei foarte implicate social, cu multa priza la oameni.

Pe o parte, dar cu picioarele indoite
Se pare ca exista un procent sanatos de oameni care adopta aceasta pozitie pentru dormit. Poate ca te numeri chiar si tu, draga cititoare, printre ei. Ce stim despre acest fel de a dormi? Ca este preferat de un gen de oameni mai suspiciosi din fire. O fi adevarat? Sigur, nu putem generaliza.

Ca si dormitul pe spate, dormitul pe o parte previne durerile de spate si de gat, reduce refluxul gastro-esofagian, favorizeaza mai putin sforaitul si este ideal pentru persoanele insarcinate. Nu este atat de recomandat, in schimb, pentru ten si pentru sani.

Pe burta
Specialistii in obiceiuri de dormit sustin ca cei care dorm asa, cu mainile sub perna, sunt personalitati puternice, extrovertite, care stiu ce vor in viata si au o idee destul de ferma despre cum sa obtina acel lucru.

Dormitul pe burta va impiedica sa va mentineti coloana vertebrala intr-o pozitie neutra. De asemenea, aceasta pozitie pune presiune asupra articulatiilor si asupra muschilor, fapt care va poate cauza dureri imediat dupa ce va veti trezi din somn. Numai faptul de a va tine gatul intors pentru 15 minute poate fi inconfortabil si provoca dureri in aceasta zona. Ganditi-va ca, dormind pe burta, gatul dumneavoastra va fi intors timp de aproape opt ore. Nu le veti simti a doua zi, insa durerile se vor accentua in timp.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

pentru pozitie spate aceasta dorm dormitul despre oameni asta dormit
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Radio.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1091 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017617 (s)