News Flash:

Semenicul este locul ideal in care te poti relaxa. Acolo ai senzatia ca ai ajuns in Rai

12 August 2018
169 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6590 RON (0.0000)
USD: 4.0854 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Transsemenicul este un drum lin ce urca printre padurile dese cu poieni verzi ce se deschid din loc in loc

Zona Semenicului este ca o mina de aur inca nedescoperita de turisti. Transsemenicul, drumul ce urca lin prin padurile dese cu poieni verzi ce se deschid din loc in loc, cu vai ce le intrezaresti printre trunchiurile copacilor batrani si cu privelisti de vis din varfuri de culmi, te vor face sa crezi ca ai ajuns in Rai.

O zona deloc aglomerata, mai ales pentru ca este greu accesibila din zona Capitalei (sapte ore de condus), este locul ideal in care te poti relaxa, medita si te poti reconecta cu natura. E liniste. Esti doar tu, adierea ce fosneste prin padurile de fag si pasarile ce canta vesel, alaturi de susurul paraielor de pe vai si greierii ce mai topaie prin iarba deasa.

Aerul, un tratament

Din Brebu Nou pana in Valiug se gaseste unul dintre cele mai ionizate aere montane din intreaga Europa. Cel putin asta spuneau masuratorile din anii '40. Zona era atunci foarte faimoasa, inclusiv printre straini, dar si printre cei care voiau sa evite aglomeratia de la Baile Herculane. Pe culmi si in vai fiind sate de pemi (boemi sau cehi), toti iti construisera si amenajasera casele cochete cu cel putin o camera pentru oaspeti. Pe timp de vara, satele erau pline de oameni care veneau la tratament. Sa respire.

Sate cu influenta occidentala

Satele pe care le vei intalni pe Transsemenic sunt atat de ordonate si curate, ca vei crede ca sunt pregatite continuu de vreo sarbatoare importanta. Adevarul e ca influentele austriece si germane s-au pastrat in timp si au fost preluate si de cei care si-au cumparat case in zona. Dar nu toti localnicii au vandut, multi sunt plecati peste hotare si vin aici in fiecare vara nu la relaxare, ci la munca: fac curat in ograda, varuiesc zidurile si vopsesc gardurile.

Garana este singurul sat cocotat pe o culme pe care o sa-l vedeti in toata zona. In general, toate satele din tara sunt asezate pe vai. Nu si Garana. Nici Valiug nu se lasa mai prejos. Cu un centru in care domnesc linistea si voia buna, aici te intampina Biserica Catolica, veche de la 1861. Biserica a fost ridicata de cele 71 de familii de colonisti ce s-au mutat din Austria in sat. Icoanele si statuile din biserica au fost transportate pe Dunare, din Austria. Construita din piatra si caramida, in stil neogotic, te va incanta cu arhitectura ei simpla.

Racoare la ponton

Verile toride se trateaza la unele dintre cele doua lacuri de pe Transsemenic: Trei Ape de langa Garana sau Gozna din Valiug. In fiecare vei gasi pensiuni cu restaurante, baruri si - cel mai important - ponton amenajat special pentru plaja cu sezlonguri si umbrelute. Fiecare unitate iti inchiriaza barci, caiace si hidrobiciclete pentru ca ziua sa-ti fie una extraordinara. Daca nu vrei sa stai la ponton, pe malul lacurilor exista mai multe poienite unde poti ajunge pe jos, prin padure.

Drumetii de neuitat

La jumatatea distantei dintre Garana si Valiug, incepe traseul de urcare spre statiunea si Varful Semenic. Poti urca atat cu masina - dar ai grija, drumul e foarte prost, cat si pe jos, pe poteca marcata, umbrita de copacii batrani. Odata ce ai ajuns pe platou, te poti odihni la o terasa savurand o bere rece.

In Parcul National Semenic - Cheile Cernei vei da peste inca sapte trasee marcate, cu diferite grade de dificultate. Acestea duc spre Valea Barzava, Cheile Girliste, Izvoarele Nerei, Lacul Buhui - Pestera Plopa - Canionul Crivina, Poiana Prolaz si Pestera Comarnic si leaga Varful Semenic de Lacul Gozna. Traseele au de la 3,5 la 30 de kilometri lungime.

Cea mai interesanta drumetie este cea catre Pestera Comarnic, una dintre cele mai mari si mai spectaculoase pesteri din Romania. Cu sali monumentale si formatiuni gigantice, este locul secret al speologilor atat amatori, cat si specialisti. Situata in inima Muntilor Aninei, pestera are o lungime descoperita de 5,5 km, dintre care se pot vizita 1,7. Pestera este deschisa publicului din mai pana in august (in restul lunilor, ploile inunda pestera) in weekenduri (in timpul saptamanii numai pe baza de rezervare). Turul costa 10 lei si se face alaturi de un ghid, care iti va prezenta formatiunile spectaculoase.

Activitati de iarna

Atat in Garana, cat si in Valiug s-au deschis in ultimii doi ani partii cu teleski. Line si nu foarte lungi, sunt ideale pentru incepatori.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

Garana este singurul sat cocotat pe o culme pe care o sa-l vedeti in toata zona
semenic garana cheile cernei lacul gozna pestera comarnic
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Radio.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1235 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018264 (s)