News Flash:

O poveste cu talc despre una dintre cele mai frumoase zone turistice din tara noastra: Valea Iadului este un adevarat colt de rai

20 August 2018
152 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6478 RON (+0.0043)
USD: 3.9793 RON (-0.0072)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Valea Iadului din judetul Bihor este mai degraba un adevarat colt de Rai

Fiecare loc isi are povestea lui. Ca oamenii. O poveste cu talc, mister, legenda si mit. O astfel de poveste se tese si in jurul Vaii Iadului, localitate situata la 15 kilometri de Stana de Vale, in judetul Bihor.

Una dintre cele mai frumoase zone turistice din Romania poarta un nume "infricosator" - Valea Iadului. Pana si spanul domnesc Dimitrie Meciu, la 1816, scrie ca acest tinut nu ar trebui sa se numeasca Iad, ci Rai, atat pentru magia iscata de frumusetile sale, cat si pentru oamenii sai aparte. Numai ca, ceea ce vede ochiul turistului, nu percepe si bastinasul, cel care se infrunta, zi de zi, cu natura si cu vremurile. Si nici natura, nici vremurile n-au fost prea darnice cu locuitorii acestei vai. Dimpotriva.

Numele vaii, consemnat pe majoritatea hartilor austro-ungare din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, Jad, are o accentuata conotatie psihologica. El s-a nascut in urma inundatiilor si prapadeniilor produse de apele infuriate "cumplit de inspaimantator", inundatii care se intamplau aproape in fiecare an. Atunci, intre versantii Muntilor Padurea Craiului si ai Bihorului, de la Dealu Mare si pana in Bulz, la confluenta cu Crisul Repede, Iadul umplea valea ingusta, vuind ingrozitor, clocotind de manie, devastand gospodariile, secerand vieti de oameni si animale, producand panica. Se spune inca, si bastinasii chiar cred ca acesta ar fi adevarul, ca Dumnezeu, nemaisuferind rautatea si indepartarea oamenilor de cele morale si sfinte, ii pedepseste cu potop de ape, pentru a-i atentiona si indrepta. Aceasta credinta se accentua cu atat mai mult cu cat vremurile erau mai tulburi si mai grele, consolidand ideea biblica a apocalipsei.

"Vremurile groaznice din batrani povestite"  dau fiori ascultatorilor, fiindca echivaleaza cu tragedii ai caror autori, apele crisului, parasesc legendele, reflectand intamplari si realitati care au marcat, peste milenii, viata si rosturile unor oameni incercand, cel mai adesea, doar sa supravietuiasca. Carti vechi cu insemnari manuscrise, gasite in Bihor, inventariate de istoricul Florian Dudas, ofera un numar de-a dreptul impresionant de stiri privind acest fenomen. Fenomen conjugat, in constiinta oamenilor, cu alte anomalii ale naturii, dezastruoase pentru fiinta umana, si demne de acel tinut al pedepsei care este Iadul, in constiinta crestinilor ortodocsi.

Asa cum bine remarca Iorgu Iordan, Valea Iadului poate fi considerata o adevarata arhiva ce pastreaza amintirea unor intamplari si fapte mai mult sau mai putin vechi, petrecute de-a lungul timpurilor si impresionand intr-un chip oarecare sufletul popular.

Insa, privind fenomenele prin prisma geografiei Romaniei, se poate afirma ca toponimia este "o sinteza a unor caracteristici fizico-geografice ale scoartei terestre si, in acelasi timp, un fel de registru, mai intai rostit si apoi consemnat in scris, al faptelor si evenimentelor sociale". Intr-un final se poate concluziona, dupa cum sustinea si geograful rus Nadezin ca toponimia este "graiul pamantului, iar pamantul - cartea in care istoria omenirii se inscrie in nomenclatura geografica".

Insa, in ciuda istoriei grele la care au fost supusi localnicii, frumusetea locului a bucurat, de-a lungul timpului, sufletele si privirile multora. Iar bucuria este intemeiata numai daca ar fi sa vorbim chiar si numai despre un singur loc: Lesu.

Splendoarea de la Lesu

Lesu este o apa curgatoare, tipic de munte, cu panta accentuata de scurgere ce scrijeleaza impaduritele coaste de pe versantul stang a mirificei Vai a Iadului. Cunoscutul lac de acumulare Lesu a devenit un apreciat si cautat loc de agrement pentru impatimitii iubitori de natura, liniste si libertate.

Bazinetul, in ciuda unei inactive popularizari, adaposteste fascinante fenomene naturale de o ireala frumusete si misterioase coclauri care raman ascunse de multe ori neavizatilor trecatori. Decorul se incadreaza in specificul Apusenilor, preponderent carstic, unde iese la lumina tainica lume a pesterilor. Codrii de fag si de conifere, in semetia lor innobiland peisajul, raman nu numai un adaos cromatic al tabloului montan de pe Lesu, ci reprezinta un element dinamic care aduce importante modificari atat in regimul climatic cat si in purificarea aerului. Aici vom putea gasi un binemeritat refugiu de aeroterapie cu conditii reconfortante. Albia amenajata cu numeroase cascade, menite a indulci panta de scurgere a apelor ce uneori devin torentiale, contribuie de asemenea si la desavarsirea unui decor de basm.

Imediat traversarea podului peste Valea Iadului - aval Baraj - care, din pacate, este destul de distrus, fara balustrade, care sunt rasturnate in vale, drumul forestier (ce urmareste firul apei) urca o panta nu prea mare ce ne scoate la cariera de piatra. Aici, panta se mai domoleste. Stradania silvicultorilor de azi si de ieri - gospodarii acestor locuri - este evidenta prin reusita plantatiilor care, spre bucuria turistilor, reintregesc covorul verde distrus (odinioara) prin exploatarile de piatra, dar si forestiere. La circa un kilometru de la pod, pe partea dreapta a drumului (in sensul de mers in sus), se desprinde paraul Jderu, ce dreneaza apele de pe Gruiul Jderului si de mai sus, de pe Rujet, ce delimiteaza zona de meleagurile Damisului - comuna Bratca. Aceasta scurta "deviere" s-a "transformat" de la sine intr-un loc destinat, parca, unor recreative plimbari in aerul puternic ozonificat si datator de sanatate, unde silvoterapia da uimitoare rezultate.

Drumul principal ce urmareste paraul Lesu, dupa ce trece de Jderu, o coteste la spre stanga, urcand, din nou, spre Gropile Campaului, iar la circa doi kilometri de la pod, ramas de-acum in urma, intalnim cel mai important obiectiv al traseului, "Pestera cu Apa", o adevarata diadema plina de mistere, dupa ce in dreapta am lasat Coasta Lesului cu minunatele poieni - enclave - proprietati ale localnicilor. Este recomandat ca cei care se vor incumeta spre aceste locuri sa nu le ocoleasca, chiar daca urcusul e putin mai greu, privelistile de pe Coasta Lesului, unice in felul lor, le vor rasplati cu prisosinta efortul.

La Pestera cu Apa, accesul din drumul forestier se face traversand prin vadul apei (locul nu este amenajat si nici marcat) pe versantul opus o poteca cu panta mare, cu stancile la suprafata; se ajunge, dupa ce parcurgem circa 70-80 de metri (ni se va parea, poate, mai mult, din cauza urcusului destul de greu), in fata unui imens portal aproape vertical, la baza caruia se desprinde intrarea, printr-o impetuoasa bolta care continua cu un horn ce urca spre infinit; deasupra arboretele de fag cresc falnice si nestingherite. Din misterioasa galerie de intrare se scurge o apa (de unde si numele) limpede si rece aducand din intunecatele adancuri o boare racoroasa ce iti produce fiori si emotii. Apa cristalina se rasfira in repezisuri zglobii pana in albia majora, sporind considerabil debitele Lesului. Spectaculozitatea peisajului te provoaca, irezistibil, la contemplare si admiratie. Orice vizitator va ramane uimit de puterea creativa a naturii si a Divinitatii. Cateva tablite avertizeaza, sumar, despre pericolul eventualelor escaladari a neamenajatei pesteri. Mica placa din bronz face cunoscut vizitatorilor tragicul sfarsit al unui tanar speolog ce s-a incumetat spre adancurile necunoscute ale cavitatii.

Continuand periplul, urcand pe drumul forestier ce serpuieste (tot pe malul stang) in numeroase serpentine, ne apropiem de Paraul Stavilei care aduce apele dinspre Acrea si Sohodol, ce ne despart de bazinul hidrografic al Crisului Negru. Dupa ce se trece de valea Stavilei, drumul se bifurca: ramificatia din stanga duce pana in Hodrangusa, care se varsa in lacul Lesu, iar ramificatia de dreapta, trecand spre culmea Copele, unde se mai vad "ruinele" unei vechi pepiniere de brad (odinioara prospera "gradina" producatoare de puieti forestieri, apartinatoare de Ocolul Silvic Remeti), ne conduce la Ratu Popii, locul unde "se tin" cerbii, mai ales in perioada boncanitului, pe cumpana apelor ce despart Depresiunea Beiusului de versantii bine impaduriti ai Vaii Iadului.

Pe malul drept al vaii Lesu, in aval de Paraul Stavilei, numeroase izvoare "mustesc" din coasta arida si se scurg alene, nefiind captate si amenajate, de unde obositul calator sa-si poata astampara setea. Poate ca noii proprietari ai acestor terenuri se vor gandi si la aspectul sesizat de noi, sprijinind in felul acesta dezvoltarea durabila a minunatei zone turistice de pe Lesu.

In masura in care va veti indrepta pasii catre aceste meleaguri, sunteti sfatuiti ca, la pornire, sa consultati orice localnic, deoarece nici una din denumirile mentionate mai-sus nu le veti gasi inscriptionate pe vreun indicator. Traseul este inscris in circuitul turistic al Muntilor Piatra Craiului si face legatura intre Cabana Lesu si Pestera Meziad, marcat cu triunghi alb cu rosu, timp de parcurgere a intregului traseu: 8 ore.

De-a latul vaii, nu-ti trebuie atlas botanic sa cunosti mandretile de specii ocrotite de lege, ca-ti soptesc ele cum le cheama: iorgovanul, alunul turcesc, liliacul carpatin, bujorul banatic, narcisa salbatica, laleaua pestrita si crinul de padure. Si daca ai noroc si-ti tii respiratia, poti zari acvila si cocosul de munte, corbi, starci, berze, cerbi, ulii sau ursi nededati cu civilizatia si care se multumesc cu zmeura.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

Numele vaii s-a nascut in urma inundatiilor si prapadeniilor produse de apele infuriate
bihor valea iadului
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Radio.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1231 (s) | 35 queries | Mysql time :0.020325 (s)