News Flash:

Nepoata lui Santana concureaza la Eurovision 2013

15 Februarie 2013
646 Vizualizari | 0 Comentarii
Nepoata lui Santana concureaza la Eurovision 2013
Dupa un tur de forta prin tara – Iasi, Cluj, Timisoara, Craiova - unde s-a desfasurat preselectia pieselor inscrise in concursul Eurovision 2013, astazi juriul a incheiat cea de-a doua si ultima zi de auditii la Bucuresti.

Dintre cele 32 de melodii calificate, telespectatorii impreuna cu juriul de specialisti vor alege, pe parcursul a doua semifinale (23 si 24 februarie), melodiile care vor concura apoi in finala de pe 9 martie.

Nepoata lui Carlos Santana - Renee Santana -, Robert Turcescu si trupa, Luminita Anghel, Elena Carstea, Electric Fence, Tudor Turcu, Cezar Ouatu, Alin Vaduva, Andrei Leonte se numara printre cei pe care ii vom vedea pe scena concursului Eurovision 2013.

Printre cei care s-au inscris in concursul Eurovision, care au participat la preselectii, dar nu s-au calificat, se numara: Raluca Ocneanu, Irina Tanase (fosta concurenta la Vocea Romaniei), AG Weinberger, Ralflo, Daniel Robu, Maria Buza, Tiptil, Andreea Lazar.

Lora a anuntat organizatorii ca nu poate fi prezenta la auditiile live din cauza unei probleme de sanatate, renuntand astfel la participarea la concursul Eurovision. in aceeasi situatie s-a aflat si Tavi Colen, care nu s-a prezentat la auditiile de astazi. Cu toate ca Luis Lazarus a fost prezent la TVR pentru a o sustine pe iubita lui la auditiile pentru Eurovision, acest lucru nu a fost de bun augur pentru Andreea Lazar, care nu s-a calificat.

O surpriza a fost prezenta, la auditiile de la Bucuresti, a Mariei Buza, indragita Floarea din emisiunea O data-n viata de la TVR 1. Ea si-a prezentat melodia „Tineretea mea", in cea de-a doua zi de auditii la Bucuresti, dar folosindu-si numele Maria Patrascu, a fost recunoscuta abia cand a aparut, dezinvolta, in trening, in fata juriului.

Anthony, care a participat si anul trecut la selectia Eurovision, a venit anul acesta cu doua piese la auditii. Castigatorii X Factor, Andrei Leonte si Tudor Turcu au participat la auditiile pentru Eurovision, Andrei Leonte inscriind in concurs trei melodii.

Cezar Dometi si Irina Tanase, concurenti cu prestatii live foarte apreciate in spectacolele de descoperire de voci de la noi, au concurat la preselectiile pentru Eurovision de la Bucuresti. Contratenorul Cezar Ouatu a interpretat o melodie a compozitorului Cristian Faur, care semneaza, impreuna cu Elena Cirstea, melodia acesteia din urma in concursul Eurovision.

Din cele 148 de melodii inscrise, 104 au intrat in preselectiile de la Bucuresti din 13 si 14 februarie, restul fiind audiate de juriul de specialitate la Studiourile Teritoriale ale TVR. Selectia nationala Eurovision 2013 a starnit mare interes si in afara Romaniei. Interpreti si compozitori din Marea Britanie, Turcia, Israel, Suedia sau Franta au inscris melodii pentru concursul din Romania.

Potrivit libertatea.ro
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

eurovision pentru auditiile bucuresti concursul doua fost melodii andrei
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Radio.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1250 (s) | 35 queries | Mysql time :0.019118 (s)