News Flash:

Mihaela Bilic considera ca primavara e cel mai potrivit moment pentru slabit. Alimente de care sa ‹‹abuzati›› pentru rezultate maxime

19 Martie 2019
353 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7619 RON (+4.7619)
USD: 4.2322 RON (+4.2322)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Mihaela Bilic spune ca eforturile pe care le presupune o cura de slabire sunt minime primavara

Primavara este cel mai potrivit moment din an pentru a va recapata tonusul, buna dispozitie si forma fizica, eforturile pe care le presupune o cura de slabire vor fi minime iar rezultatele maxime, potrivit unui articol scris de Mihaela Bilic, pe site-ul sau.

Cresterea temperaturii exterioare si prelungirea perioadei de lumina din zi au o influenta pozitiva asupra creierului si sistemului nervos.

Caldura inhiba centrul nervos al foamei, iar schimbarea anotimpului si trezirea naturii la viata creeaza un stres pozitiv reflectat in nevoia de face miscare in aer liber. In plus bucuria si starea de usoara excitatie reduc mancatul compulsiv, atat de prezent in timpul iernii.

Scurtarea noptilor stimuleaza indirect secretia unor hormoni precum cortisolul, testosteronul si prolactina, cu efect de accelerare moderata a metabolismului bazal si a arderilor de calorii.

Organismul cauta din instinct alimente proaspete si usor de digerat, apetitul este mult mai usor de tinut sub control. Puteti chiar apela la o dieta de detoxifiere pe o perioada de 2 saptamani, care sa ajute ficatul sa elimine toxinele acumulate peste iarna.

Profitati de legumele si fructele de sezon, care reincarca organismul cu mineralele si vitaminele de care are nevoie. Asociate cu o buna hidratare si cu un consum redus de zahar, sare si carne rosie, ajuta la ameliorarea constipatiei, imbunatatirea calitatii pielii si pierderea surplusului de kilograme.

Daca nu o faceati pana acum, incepeti un program organizat de miscare si ingrijire corporala (sauna, masaj, exfolieri, impachetari) deoarece cresc drenajul limfatic si tonusul pielii, pregatindu-va pentru sezonul cald care urmeaza. Lasati-va antrenati de explozia de energie din jurul vostru si miscati-va cat mai mult - se apropie vara iar forma fizica nu se redobandeste peste noapte.

Ajutati-va organismul sa fie in forma si sa elimine toxinele consumand cantitati mari de apa si ceai verde cu proprietati antioxidante. Inlocuiti zaharul cu indulcitori, iar in loc de desert mancati capsuni, numai acum sunt de sezon, maturate in conditii naturale.

Lista de cumparaturi pentru primavara:

1. Toate verdeturile si cruditatile pe care le gasiti in piata: spanac, salata verde, stevie, loboda, urzici - sunt surse excelente de vitamina C, betacaroten (precursor de vitamina A), acid folic, minerale (fier, calciu, potasiu, magneziu), fibre si fitonutrienti antioxidanti, cu efecte benefice pentru sanatate. Au efect laxativ, diuretic, reduc colesterolul din sange, au proprietati antitumorale si de stimulare a imunitatii intregului organism.

"Abuzati" de verdeturi la maxim, gatiti-le cu cantitati minime de grasime si nu le fierbeti excesiv, pana se inmoaie, deoarece tratamentul termic prelungit micsoreaza continutul de nutrienti.

- Usturoiul si ceapa verde au proprietati antifungice, antibacteriene si antivirale, scad colesterolul si presiunea sangvina, au efect antioxidant (de neutralizare a radicalilor liberi) si de crestere a imunitatii.

- Spanacul si urzicile contin doze mari de fier si trebuie asociate cu substante acide (otet, zeama de lamaie) sau carne, care cresc absortia si biodisponibilitatea fierului non-hemic (vegetal). Spanacul poate fi consumat proaspat, ca salata, cand pastreaza intact aportul de vitamina C.

- Mararul si patrunjelul pot fi folosite nu pe post de condimente, ci de alimente: descoperiti salata de patrunjel "tabuleh" din bucataria libaneza si faceti sosuri de rosii cu foarte mult marar pentru carne sau legume (mazare). Sunt bogate in vitamina C, fibre, fier si antioxidanti, au proprietati diuretice si detoxifiante.

Mararul amelioreaza celulita si poate inlocui sarea in mancare.

2. Mazarea noua este o sursa de proteine vegetale (8 g/100 g), vitamina C, potasiu, fibre, vitamine din grupul B (B1, B3, B6, acid folic) si fier. Cu cat e mai proaspata, cu atat e mai frageda si mai dulce, asa ca mancati-o cruda sau fiarta cateva minute in putina apa, astfel incat sa ramana crocanta. Pe masura ce "imbatraneste" mazarea devine mai tare, iar zaharul din continutul ei se transforma in amidon.

3. Fasolea verde este foarte saraca in calorii si contine mult betacaroten (provitamina A), acid folic, vitamina C, potasiu, magneziu, fier si calciu. Aportul mare de fibre solubile si insolubile (o portie de 200 g fasole verde acopera 25% din necesarul zilnic de fibre) o face extrem de eficienta pentru stimularea tranzitului intestinal. Este leguma cel mai usor de digerat si datorita efectelor ei benefice poate fi folosita cu succes in cura de slabire sau pentru detoxifiere.

4. Sparanghelul, chiar daca este un produs putin utilizat in bucataria romaneasca, are reale proprietati diuretice si laxative, iar asparagina, substanta activa din structura lui, stimuleaza regenerarea celulelor din organism.

5. Varza este un reputat agent antiinflamator, amelioreaza simptomelor ulcerului si gastritelor care recidiveaza frecvent primavara. Previne retentia de apa, combate constipatia si stimuleaza sistemul imunitar prin continutul bogat de antioxidanti (vitamina C, betacaroten), fier, vitamine din grupul B si fibre. Preparati-o cu suc de rosii, marar, foarte putin ulei, acrita cu corcoduse (zarzare) sau si mai bine consumati-o cruda, in salata.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

mihaela bilic alimente proaspete verdeturi cruditati
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Radio.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1096 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013518 (s)