News Flash:

Germania pregateste EXPULZAREA unui numar record de imigranti

20 Februarie 2017
296 Vizualizari | 0 Comentarii
Germania a expulzat anul trecut un numar record de 80.000 de imigrati carora li s-a respins cererea de azil, iar acest numar va fi si mai mare in 2017, a declarat un oficial de top, in contextul in care cancelarul Angela Merkel incearca sa recastige votantii conservatori pana la alegerile legislative din septembrie. 
Peter Altmaier, seful de cabinet al lui Merkel, a declarat pentru editia de duminica a cotidianului Bild ca aproape jumatate dintre cele 700.000 de solicitari de azil inaintate in 2016 au fost respinse, un indiciu ca in acest an se va ajunge la un nou record de expulzari. 
Pentru a-i impaca pe conservatorii deranjati de decizia lui Merkel din 2015 de a deschide granitele Germaniei pentru refugiati, liderii partidului crestin-democrat (CDU) au facut eforturi sa obtina expulzarea mai multor imigranti ale caror aplicatii au fost respinse sau straini care au comis infractiuni. 
Altmaier a spus ca este important ca aceste persoane sa fie trimise cat mai repede inapoi in tarile lor pentru a mentine un nivel ridicat al sprijinului public pentru sistemul de azil. 
Germania a primit peste un milion de imigranti in ultimele 18 luni, majoritatea fugiti de razboaiele si problemele din Siria, Irak si Afganistan. 
Persoanele care vor azil trebuie sa arate ca ar fi persecutate in tara de origine. Multi dintre cei ale caror aplicatii sunt respinse primesc totusi permisiunea de a ramane temporar, o practica pe care conservatorii cancelarului Angela Merkel vor sa o diminueze. 
"Anul trecut, am trimis inapoi acasa 80.000 de persoane ale caror aplicatii de azil au fost respinse - un record. Iar acest numar va creste si mai mult. Au existat circa 700.000 de aplicatii de azil in 2016, iar aproape 300.000 au fost respinse. Le vom trimite rapid inapoi acasa pe aceste persoane, pentru ca, daca nu o facem, acest lucru ne va afecta credibilitatea ca tara bazata pe statul de drept", a declarat el.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

peter altmaier merkel
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Radio.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1106 (s) | 35 queries | Mysql time :0.033117 (s)