News Flash:

Dezvaluiri INCREDIBILE! Protocol SRI, SIE, MApN, MAI, MJ, SPP si STS, functional din mandatul lui Iliescu

15 Martie 2017
219 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7569 RON (0.0000)
USD: 4.1883 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
In plin scandal legat de existenta protocoalelor incheiate de diferite institutii cu serviciile secrete, unele denuntate deja de SRI, ies la iveala acte care inca sunt functionale. Este cazul protocolului de cooperare privind activitatea de informatii pentru securitate nationala, incheiat in 2004, informeaza Mediafax.
"Protocolul general de cooperare privind activitatea de informatii pentru securitate nationala" a fost incheiat la data de 27 octombrie 2004, la initiativa CSAT, serviciile si ministerele implicate fiind semnatari ai documentului. La acel moment, presedinte al Romaniei era Ion Iliescu. Documentul este invocat si in raportul de activitate al Serviciului Roman de Informatii (SRI) pentru anul 2014.
"Institutiile semnatare ale Protocolului general de cooperare privind activitatea de informatii pentru securitate nationala (SRI, SIE, MApN, MAI, MJ, SPP, STS si ORNISS) au urmarit respectarea principiilor legalitatii, coordonarii unitare, competentei materiale, secretizarii mijloacelor si metodelor specifice folosite in obtinerea datelor si informatiilor si proprietatii intelectuale asupra informatiilor care fac obiectul cooperarii. Au fost acoperite, prin actiuni specifice, toate domeniile reglementate de Protocol, SRI actionand prioritar in directia indeplinirii atributiilor sale generale. Activitatile de cooperare s-au axat, preponderent, pe contracararea unor actiuni de coruptie si frauda, cu vectori din randul decidentilor/functionarilor administratiei publice locale sau centrale si ai altor institutii ale statului, precum si gestionarea riscurilor generate de activitatile infractionale ale unor grupari de criminalitate organizata cu conexiuni transfrontaliere. S-au eficientizat instrumentele de comunicare si conlucrare directa cu ceilalti parteneri, stabilindu-se proceduri/abordari operative in transmiterea informatiilor de interes interinstitutional. De asemenea, conform tendintei de descentralizare, au crescut consistenta si calitatea cooperarii „pe orizontala” cu structurile teritoriale ale institutiilor – parti semnatare ale Protocolului, cu rezultate notabile asupra relevantei sesizarilor transmise la nivel judetean", se arata in raportul SRI pentru anul 2014.
In ultima perioada s-a discutat despre echipe mixte procurori-ofiteri, acest lucru fiind negat de institutiile in cauza. Pe de alta parte, in raportul de activitate al SRI din anul 2014, institutia vorbeste si despre existenta unor grupe operative formate din experti ai institutiilor semnatare.
"Dintre modalitatile de cooperare, locul central l-a avut schimbul de date si informatii, realizat in conformitate cu normele legale si cu respectarea termenelor de comunicare a datelor solicitate de institutiile partenere. De asemenea, au fost constituite grupe operative sau de coordonare comune, compuse din experti ai partilor semnatare, pentru executarea unor misiuni complexe si exploatarea in comun a autorizatiilor de interceptare a comunicatiilor vectorilor, ceea ce a potentat documentarea calificata a activitatilor infractionale", explica SRI in raportul postat pe site.
Cooperarea s-a realizat si prin: efectuarea, la cererea uneia dintre partile semnatare, de verificari in bazele de date operative, inclusiv in cadrul unor relatii de cooperare externe; accesul online la bazele de date; participare la activitati comune desfasurate in tara; elaborarea, in comun, a unor evaluari/informari si propuneri destinate Consiliului Suprem de Aparare a Tarii; efectuarea de investigatii informative si lucrari de supraveghere operativa; acordarea de asistenta logistica, tehnica si organizatorica pentru indeplinirea misiunilor specifice; schimb de experienta si specialisti si sprijinirea reciproca in procesul de formare si perfectionare a pregatirii profesionale a personalului, se explica in raportul SRI.
Potrivit sursei citate, "principalele activitati de cooperare s-au realizat pe relatia cu Ministerul Public, MAI, MApNSIESPP si Ministerul Justitiei". In raport, SRI a explicat cum a functionat colaborarea cu fiecare dintre principalele institutii semnatare ale protocolului.
"Parteneriatul cu Ministerul Public a functionat si in 2014 la parametri optimi, fapt reflectat in dinamica rezultatelor atat din perspectiva cunoasterii, prevenirii si combaterii amenintarilor la adresa securitatii nationale, cat si din punctul de vedere al efectelor in planul instructiei penale. Cooperarea cu MAI si-a mentinut tendinta ascendenta din punct de vedere calitativ inregistrata in anii anteriori, iar in 2014 s-a constatat, spre deosebire de perioada anterioara, o crestere si a volumului activitatilor de cooperare. Conlucrarea s-a caracterizat prin disponibilitate reciproca in realizarea schimburilor de informatii, inregistrandu-se, totodata, progrese in ceea ce priveste debirocratizarea si operativitatea demersurilor.
Colaborarea cu MApN, in crestere atat din punct de vedere calitativ, cat si numeric, s-a evidentiat prin nivelul ridicat de consistenta si complexitate a activitatilor desfasurate. Pe relatia cu SIE, schimbul de informatii s-a dinamizat, inregistrandu-se o crestere de aproximativ 32%, comparativ cu 2013. In ceea ce priveste conlucrarea cu SPP, se constata o scadere a volumului de activitati vizand protectia demnitarilor, respectiv a numarului de controale antiteroriste si interventii pirotehnice. Referitor la cooperarea cu Ministerul Justitiei, se remarca sporirea semnificativa a schimbului de mesaje. Dat fiind specificul activitatii, cooperarea cu STS s-a mentinut la un nivel relativ sc scazut, limitandu-se in mare parte la acordarea, la cerere, de asistenta tehnica de specialitate", se arata in raportul de activitate al SRI din anul 2014.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

mapn sie spp ministerul justitiei
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - Radio.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1383 (s) | 35 queries | Mysql time :0.033152 (s)