News Flash:

Concluzia la care au ajuns oamenii de stiinta care au examinat Giulgiul din Torino: Petele de pe acesta nu au fost lasate de o persoana rastignita

23 Iulie 2018
180 Vizualizari | 0 Comentarii
Giulgiul din Torino este una dintre cele mai controversate relicve din lumea crestina

Giulgiul din Torino este una dintre cele mai cunoscute si controversate relicve din lumea crestina. In acesta se considera ca ar fi fost invelit Iisus dupa rastignire, mai ales ca pe panza sunt multe pete de sange considerate a fi ale Mantuitorului, in urma crucificarii. Acesta are lungimea de 4,36 m, latimea de 1,10 m si este alcatuit din fire de in tors manual, iar urzeala este executata tot manual. Pe tesatura apar doua amprente: partea din fata si cea din spate a unui barbat neimbracat, biciuit si probabil crucificat. Corpul a fost asezat pe spate, pe jumatatea inferioara a giulgiului, cealalta jumatate invaluindu-l pe deasupra. Materialul prezinta numeroase gauri, in prezent peticite, locuri care se presupune a fi ars la incendiul din 1532, si mai multe pete de apa de la stingerea flacarilor.

Acum, cercetatorii de la Universitatea din Pavia, Italia, au folosit tehnici moderne de analiza a sangelui de pe giulgiu, la fel cum criminalistii abordeaza sangele descoperit la locul unei crime. Echipa a simulat fluxul de sange cu ajutorul unui manechin si al unui voluntar viu, care nu a fost ranit in acest proces. Cercetatorii au efectuat sapte teste de sange, folosind sange real si sintetic, dorind sa vada, in functie de unghiul in care sangele s-ar prelinge de pe un corp uman, daca acel om ar fi fost rastignit sau nu.

"Acesta este genul de activitate criminalistica facuta tot timpul in investigatiile politiei. Chiar si o persoana rastignita ar trebui sa lase pe carpa un model distinct de sange, ceea ce ar fi o informatie fascinanta pentru noi. Insa ceea ce am descoperit nu ne face sa credem acest lucru. Petele de sange de pe giulgiu, sau mai bine zis locurile unde acestea sunt pozitionate, nu par a fi facute de o persoana rastignita. Unghiul de gravitatie care ar fi necesar pentru a face modelele petelor de pe giulgiu au variat in functie de partea corpului. De exemplu, semnele de sange de pe mana ar sugera ca acestea au fost tinute la un unghi de 45 de grade, in timp ce cele de pe antebrate ar sugera ca acestea au fost tinute la un unghi de 90 de grade", a declarat medicul Matteo Borrini, pentru BuzzFeed News, .

Daca oamenii de stiinta au dreptate, ramane de vazut…

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

Pe tesatura apar doua amprente: partea din fata si cea din spate a unui barbat neimbracat
iisus rastignire cercetatori
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Radio.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1254 (s) | 35 queries | Mysql time :0.025075 (s)