News Flash:

Bijuteria necunoscuta ridicata acum cinci veacuri. Povestea celei mai vechi biserici din lemn de la sud de Carpati

31 Iulie 2018
192 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6605 RON (+0.0077)
USD: 4.1120 RON (+0.0247)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Biserica de lemn din Marita Vaideeni a fost ctitorita in urma cu 5 secole

Bisericile de lemn sunt printre cele mai vechi forme de arhitectura populara din spatiul romanesc. Ridicata in urma cu o jumatate de mileniu, in Vaideeni - judetul Valcea, se ascunde cea mai veche biserica de lemn de la sud de Carpati.

Biserica din satul Marita - comuna Vaideeni este un simbol al crestinatatii din Tara Romaneasca si este martora tacuta a istoriei migratiei pastorilor din Ardeal, pe meleagurile de basm ale "Olteniei de Sub Munte". Biserica Marita este una din cele 60 de biserici de lemn, de la nord si de la sud de Carpati, aproape anonime in tara, ea fiind inclusa anii trecuti pe o lista ce cuprindea cele mai periclitate sapte monumente ale Europei in 2014.

Biserica de lemn din Marita este cel mai mic lacas de cult de acest gen din judetul Valcea, fiind totodata si cea mai veche nu doar din "Oltenia de Sub Munte", ci din toata zona de sub Carpati. Cel putin din ce s-a descoperit pana acum. Poate adaposti doar 20 de persoane. Singurul drum care duce la monument nu este asfaltat, fiind plin de bolovani si pietre.

Lacasul cu trei hramuri

Se banuieste ca dateaza din 1556-1557, datorita unei barne de pe peretele sudic exterior sudic pe care a fost incrustata cu litere slavone inscriptia "Leatul 7065 [1557]".

"O legenda spune ca ar fi fost adusa din Ardeal de ciobanii care s-au stabilit aici. Este posibil ca barna sa provina de la o alta biserica, iar acest lacas sa fi fost construit mult mai tarziu. Cert este ca ridicarea ei poate fi plasata inainte de anul 1745 deoarece apare mentionata intr-un document al vatafului de plai Ion Ursanu care a sprijinit-o cu bani", aflam de la directorul Directiei Judetene de Cultura Valcea, dr. Florin Epure.

Nefiind cunoscuta, nu multi o viziteaza. Localnicii cred ca nu este suficient promovata, infrastructura rutiera este proasta si faptul ca ei se considera "la capat de lume" este un alt impediment.

Data fiind vechimea ei, biserica din Marita este una dintre cele mai valoroase lacasuri de cult din lemn din tara noastra si un exemplu de cum ar trebui sa arate toate.

Este unul din acele lacasuri construite in urma cu secole de mici comunitati sarace, care traiau pe versantii de sud si de nord ai Carpatiilor.

Este o biserica despre care putini stiu ca poarta trei hramuri: "Cuvioasa Paraschiva", "Sfantul Nicolae" si "Sfintii Apostoli", fiind construita intr-o enclava ardeleneasca a Olteniei de Sub Munte, intr-un loc care-si spune singur povestea.

Pictura, o adevarata bijuterie

Remarcabila este tratarea catapetesmei, cu desene inscriptionate cu horjul, o unealta cu care pe vremuri se faceau incizii in obiectele casnice de lemn.

Pictura iconostasului face ca biserica sa fie unicat. Realizata in tempera, dupa o tehnica mai putin intalnita in bisericile din Oltenia, pictura de pe tampla monumentului, singura din lacas, este asemanatoare cu cea a realizarii icoanelor. Portretele de ingeri si sfinti au aceeasi tipologie.

Satul Marita din comuna Vaideeni se afla la nici 60 de kilometri de Ramnicu Valcea, pe drumul care leaga Horezu, Capitala Ceramicii Populare, de Targu Jiu.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

Pictura acestei biserici cu 3 hramuri este o adevarata bijuterie
marita vaideeni trei hramuri
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Radio.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1285 (s) | 35 queries | Mysql time :0.025759 (s)