News Flash:

10 lucruri pe care trebuie sa le stii despre barajul Bicaz. Cati oameni au murit la construirea sa

1 Mai 2015
1425 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6686 RON (-0.0009)
USD: 4.0026 RON (-0.0492)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Santierul de la ridicarea barajului Bicaz
De aproape 55 de ani, barajul de la Bicaz tine piept pentru 1,2 miliarde de metri cubi de apa ai celui mai mare lac artificial de pe raurile interioare ale Romaniei. Prin constructia barajului s-au pus bazele sistemului hidroenergetic romanesc, insa lucrarea s-a facut cu enorme sacrificii si multa suferinta.

1. Barajul de la Bicaz trebuia sa se numeasca initial Vladimir Ilici Lenin. Inginerul roman Dimitrie Leonida a realizat primul proiect pentru viitorul complex hidroenergetic in 1908. Cu lucrarea sa, acesta obtinea la Scoala Politehnica din Berlin - Charlottenburg, diploma de inginer electrotehnist. Din lipsa finantarii, proiectele care au urmat au amanat realizarea proiectului pana dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial.

Amenajarea a fost decisa in baza analizei Institutului de Studii si Proiectari Energetice Bucuresti din perioada 1949-1950. Startul lucrarii s-a dat in toamna anului 1950, sub forma a trei santiere amplasate la intrarea si respectiv iesirea tunelului de aductiune (satele Carnu si Stejaru) si in zona viitorului baraj.

„Directia de lucrari speciale din CFR era singura care avea tunelisti, sau oameni care stiau sa construiasca viaducte. Primul director a fost un mare inginer constructor, Amedeo Georgescu, l-au judecat dupa aceea, l-au dat afara. Termen de punere in functiune: 1956. In 1953 nu erau comandate toate utilitatile necesare, iar Amedeo Georgescu a facut imprudenta sa spuna ca e practic imposibil sa terminam. I-au inscenat un proces: era periculos sa contrazici conducerea de partid si de stat”, isi aminteste inginerul Alexandru Diacon, seful de proiect al barajului. La varsta de 25 de ani, el era cel mai tanar sef de proiect din Romania.

2. La temelia barajului au fost excavati 1.312.000 metri cubi de stanca, aproape cat volumul barajului, 1.625.000 metri cubi de beton. Constructia barajului Bicaz a durat 10 ani (1950 - 1 iulie 1960) odata cu aparitia planului national de electrificiare. In tara era mare nevoie de curent electric, de locuri de munca pentru oamenii peste care trecuse razboiul, si apoi seceta din 1947.

„Ma intreb ce fel de incredere trebuie sa fi avut oamenii aceia in noi, niste baieti de 25 de ani, sa ne puna sa facem ceva ce nu se stia cum se face in Romania. Nu ne-au ales dupa vreun criteriu politic, nu conta ca eram sau nu membri de partid, nu se uitau decat la ce stiai”, povesteste profesorul Diacon.

Pe santier au fost folosite excavatoare SE sovietice, autobasculante cehoslovace Tatra si dragi sovietice. Portile barajului s-au inchis pe data de 1 iulie 1960.

3. Peste 15.000 de oameni au lucrat la ridicarea barajului de la Bicaz, a tunelului de aductiune si a uzinei electrice de la Stejaru. Au fost adusi detinuti politici organizati in colonii de munca. Unul din lagarele de munca s-a aflat la Dodeni, si a adapostit pe cei care au lucrat la corpul barajului si, in partea amonte a tunelului de aductiune.

Celalalt lagar de detinuti politici a fost in cartierul Ciungi (actualul stadion din Bicaz). Aici erau concentrati cei care au lucrat la terasamentul caii ferate care venea de la Piatra Neamt si la constructia garii din Bicaz.

„Se lucra nonstop si era luminat a giorno. Cei din colonie erau oameni cinstiti. A fost o scoala a vietii foarte interesanta”, spunea pictorita Iulia Halaucescu, martor al istoriei construirii barajului, care a realizat imortalizat „Epopeea Bicazului”, o colectie de 200 de lucrari in acuarela avand ca tema lucrarile la baraj. Activitatea de turnare propriu-zisa a corpului principal al barajului a demarat in 1956.

4. In timpul lucrarilor se produceau frecvent accidente datorate lipsei de experienta si a conditiilor de lucru. In afara detinutilor, la constructie au lucrat pe santierele de la Tunel Intrare si Baraj pana la finele anului 1959 si un detasament de 1200 de militari ai muncii. Altii 400 au lucrat la constructia fabricii de ciment si la hidrocentrala de la Stejaru.

Galeria de aductiune de a fost executata in conditii geologice foarte dificile. Se infruntau atat presiuni foarte mari ale apelor de inflitratie, cat si infiltratii cu gaze pe aproape o treime din lungime. O explozie a unei asemenea pungi de gaze s-a soldat cu aproximativ 30 de morti.

„Se lucra cu cate 100 de mineri odata, se intra cu pickhammer-ul, se cara materialul excavat intai cu caruta, cu cai de mina, orbi, apoi cu o mocanita cu lemne pana ce mica locomotiva care trebuia sa ajunga la tunel-intrare a luat rau curba de la Dodeni si s-a dus de-a dreptul in Bistrita. «Sabotaj !», s-a strigat. Era un cuvant ca o dinamita la vremea aceea. Tunelul interior e betonat continuu, armat cu doua plase de armatura, cu sase cadre pe sina...” spune inginerul Gheorghe Opris.

5. Recorduri greu de egalat. Constructia are inaltimea de 127 metri si este cel mai mare baraj de greutate de pe raurile interioare ale Romaniei, fiind depasit de Portile de Fier I, si al treilea dintre cele mai inalte baraje din tara. Este al 9-lea baraj de greutate, ca inaltime, din Europa. In anul finalizarii sale (1960) era al 4-lea baraj de greutate, ca inaltime, din Europa.

Barajul nu este unul monobloc, ci este format din 30 de ploturi (blocuri) separate prin rosturi etansate in amonte cu pene de beton armat si cupru. Corpul barajului este strabatut de galerii, puturi de aerisire si nise de vizitare. In incaperile special amenajate sunt instalatii de actionare si comanda, echipamente de urmarire, si comportare a fiecarui element.

„Excavatia a inceput de jos, a inceput sa se betoneze numai ca, pe malul sting este o falie care separa sisturile argiloase de gresia de Tarcau. De la blocul 25 in sus, a inceput «sa curga». Un munte in care se vad si azi grinzile de beton armat. Lunecarea tot nu se oprise, incetinise la cativa milimetri pe zi, iar noi nu aveam voie sa-i punem pe o placa de marmura pe cei care murisera in timpul executiei... Era in august 1955, vremea era secetoasa, iar noi, disperati. Am dat dispozitie sa continue betonarea blocurilor 24, 25 si 26 si am sprijinit muntele in baraj, exact pe dos decat scrie la carte. Si sta bine asa, si acum“, declara profesorul Alexandru Diacon.

6. Au fost stramutati 18.760 de oameni pentru a inchide barajul si pentru a se forma lacul de acumulare. Stramutarea a inceput in anul 1956, iar unele sate (Rapciune, Carnu, Retes) au disparut in totalitate. Doua cimitire care urmau sa fie ingropate de ape, au fost si ele dislocate.

Preotii satelor Hangu si Fartagi, au inceput cu un an inainte de inaugurarea barajului sa-si indemne enoriasii la slujba de duminica, sa-si mute mortii in noul cimitir de pe Dealul Chiritenilor. A luat astfel nastere ceea ce avea mai tarziu sa se numeasca „Drumul Mortilor” – cel pe care au fost carate osemintele.

„Satenii isi mutasera deja mortii in deal la Chiriteni. Chiar si cei neidentificati au fost reinhumati intr-o groapa comuna”, spunea fostul invatator Teoctist Galinescu din Chiriteni.

Inginerul Diacon isi amintea in 2010, la 50 de ani de la inaugurarea lucrarii, cat de greu au fost convinsi oamenii sa se mute din gospodariile lor.

„Se faceau sedinte la care venea cate o jumatate din Guvern sa-i convinga sa se mute. Veneau cate sase sate, cu 12.000 de oameni. «Nu puteti opri Bistrita!», spuneau si refuzau sa plece. Atunci, mitropolitul Moldovei a dat ordin sa plece intai bisericile. Si-au plecat in lume, pe jos, intai bisericile si dupa ele obstile. Numai credinta i-a clintit pe razesi. Nu vroiau pamant in Baragan, nu vroiau nici la Vaslui, nici la Husi, ziceau «acolo-i apa coclita, murim fara munti». Si care au putut, au urcat casele sus, deasupra apelor“, isi mai aminteste inginerul Alexandru Diacon.

7. Inainte de inchiderea barajului au disparut 22 de sate. Aveau sa dispara sate precum Retes, Letesti, Carnu sau au fost rupte parti din Rapciuni, Izvoru Alb, Hangu, Buhalnita, Secu si Poiana Largului. Pentru a-i convinge pe localnicii din Valea Bistritei sa se mute, comunistii le-au facut vetre de sat, ba chiar le-au oferit si bani pentru exproprieri.

„Aveau case din lemn. Le-au dezbracat de lut si si-au notat grinda cu grinda, dupa cum erau asezate. Si cuiele aveau numar pe ele. Le-au dus in noile lor vetre si le-au asezat, grinzi si cuie pana la ultimul, cel pentru pus stergarul in el, exact la fel. Era impresionant sa-i vezi cum calatoreau cu casele dupa ei, in urma bisericilor si preotilor lor. Numai credinta i-a clintit. Au mutat si mortii”, mai spune Alexandru Diacon.

Biserica de la Hangu, o bijuterie arhitectonica a acelor vremuri, a sfarsit prin a fi dinamitata in 1959, cu un an inainte de inchiderea barajului. In anii secetosi, ruinele bisericii ies la iveala din apele scazute ale lacului. Lacasul fusese ridicat in 30 de ani din beton armat cu sine de fier, luate de la o cale ferata forestiera dezafectata dupa primul razboi. Tocmai de aceea, biserica nu putea fi dezafectata si transportata in alta zona.

„Pacatul a cazut pe doi ingineri Iacob si Lupan, care au pus pariu ca din 70 de incarcaturi de trotil, declansate simultan, o arunca in aer. In urma exploziei n-au aparut decat niste sparturi, biserica rezistand parca intradins pentru a sfida fortele raului. A fost nevoie de suplimentarea incarcaturilor. A fost un moment sfasietor pentru noi, ne-a patruns un sentiment de frica fata de Dumnezeu. Nu intamplator s-a vorbit mult timp si se mai vorbeste de un blestem al locului“, povesteste un localnic din comuna Hangu.

8. O biserica a fost salvata din lac prin mutarea la Muzeul Satului. Construirea barajului de la Bicaz si formarea lacului aveau sa aduca si adevarate drame. Concomitent au fost stramutate biserici, sau unele, cum a fost cea din Hangu, distruse prin dinamitare.

Biserica veche a fostului sat Rapciuni, din comuna Ceahlau, a scapat insa ca prin minune, lacasul fiind stramutat la Bucuresti, iar astazi face parte din patrimoniul cultural national gazduit de Muzeul Satului.

„Acest lacas de cult se afla situat la gura vaii Rapciunitei, pe un loc mai inalt, nu departe de raul Bistrita. Biserica exista la 1773, in timpul domnitorului Grigore al III-lea Ghica. Vechimea si valoarea arhitecturii, respectand traditia zonei, au atras atentia specialistilor Muzeului Satului, sositi pe vremea construirii barajului cu dorinta de a mai salva cate ceva dintr-o lume sortita uitarii. Stramutarea a costat in 1958 suma de 5.367 lei. Demontarea si reconstructia au fost facute de catre mesterii dulgheri Vasile Ursu, Ion Borsa, Gheorghe si Ion Bocancea, Gheorghe Tarsa, Gheorghe Bonteanu, Grigore Chiorbeja si Nicolae Rostioru“, a povestit unul dintre batranii satului Ceahlau.

9. In incinta barajului exista un seismograf care a inregistrat chiar si cutremurul care a produs in 2009 un tsunami-ul devastator in Pacific.

„Acest seismograf este de o mare sensibilitate. Pe langa miscarile tectonice, inregistreaza si trepidatiile datorate fiecarei masini ce trece peste baraj“, a precizat Ion Braniste, specialist la complexul hidroenergetic de la Bicaz.

Proba de foc a barajului a fost trecuta la cutremurul din 1977.

„La acea vreme, pe langa aparatura clasica de supraveghere, se afla si una capabila sa inregistreze cutremurile provocate de reasezarea terenului de fundatie sub efectul sarcinilor exercitate de constructie, de apa lacului si variatiile nivelului acesteia. Oscilatiile pe orizontala nu au clintit barajul. Au fost inregistrate insa 0,02 milimetri deplasare in amonte si o crestere nesemnificativa a infiltratiilor de apa, ce au revenit la normal a doua zi“ a mai spus Ion Braniste.

10. Un accident la barajul de la Bicaz ar crea cea mai mare catastrofa pentru judetele din aval de Bistrita. In anul 2010, Institutul de Studii si Proiectari Hidroenergetice Bucuresti, a realizat un studiu pentru stabilirea zonelor inundabile in caz de avariere sau debite in regim natural catastrofal.

Pentru barajul de la Bicaz s-au presupus trei ipoteze, respectiv o avariere a barajului pe 25% din inaltime (24,4 m) si 25% din latime (50 m); avariere pe 50% din inaltime (48,9 m) si 50% din latime (100 m); avariere pe 75% din inaltime (73,3 m) si 75% din latime(150 m).

In ipoteza unei catastrofe la acumularea de la Bicaz, cu bresa de 75% pe latime si inaltime, unda ar parcurge distanta de 260,7 km, pana la confluenta cu Dunarea, in 12 ore. La lacul Batca Doamnei (intrarea in Piatra Neamt), unda ar ajunge in 32 de secunde, iar la CHE Bacau in 147 de secunde.

Calculul ipotetic pentru inaltimea valului produs, la 75% avariere, este estimat la 60 de metri in aval de barajul Bicaz, iar inaltimea undei de viitura ar scadea treptat, ajungand la 19,5 metri (Batca Doamnei -Piatra Neamt), 8,3 metri (de la Lilieci pana la Baza de agrement Bacau), iar la confluenta cu Dunarea - 5,42 m.

Autoritatile considera o eventuala avarie la barajul de la Bicaz este putin probabila.




Galerie Foto

Schita sectiunii transversale a barajului de la Bicaz
fost barajului bdquo pentru bicaz barajul baraj rdquo dupa metri biserica
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Radio.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1147 (s) | 35 queries | Mysql time :0.023094 (s)