Rozul este o culoare mai feminina si trebuie purtat cu atentie de catre barbati. In ultimii ani, marii creatori de moda au inclus diverse nuante de roz in colectiile de barbati pe care le-au prezentat pe podiumuri.

Barbatii care poarta roz denota mare incredere de sine, par mai relaxati si in acelasi timp arata ca au o latura masculina, dar si una mai sensibila. Aceasta idee este intarita de un studiu recent, care a aratat ca cei mai multi dintre barbatii care poarta haine de aceasta culoare au venituri mari.

Ce haine roz sa ai
Un tricou, o camasa, o pereche de pantaloni scurti sau o esarfa roz sunt potrivite pentru garderoba unui barbat matur. Evita insa costumul roz sau pantalonii de aceasta culoare – deja este prea mult!

Atentie si la nuantele de roz: ai de ales de la roz pal pana la bubblegum sau poti alege o nuanta mai spre mov intr-o nuanta inchisa si accente de rosu. Deja fuchsia este o nuanta indrazneata.

Cum asortezi hainele roz
Sa alegi un articol de imbracaminte roz nu este greu, insa cand ajungi la completarea tinutei trebuie sa fii foarte atent: poti arata fabulos daca faci alegerile corecte sau ca un bufon daca nu nimeresti nuantele potrivite.

Rozul intra foarte bine in tinutele clasice masculine, in special atunci cand sunt asortate cu nuante de gri, maro, negru si bleumarin.

Orice ai face, nu exagera cu aceasta culoare si in niciun caz nu te imbraca din cap pana in picioare in roz.

Tinuta formala
O camasa roz pal arata foarte bine pe sub un sacou sau o jacheta bej, gri sau bleumarin. Sau poti incerca sa asortezi o cravata de un roz neutru la o camasa bej sau gri. Poti adauga o batista sau butoni de nuanta cravatei. Pentru o tinuta de vineri sau sambata poti alege un tricou polo roz mai putin mulat, cu pantaloni din denim.

Tinuta de party
Avand in vedere ca mergi sa te distrezi, poti alege niste nuante mai indraznete, precum fuchsia sau roz pruna la sacou sau vesta, completand totul cu nuante neutre..

Tinuta casual
Pentru un look casual, alege un articol dintre urmatoarele: o esarfa roz de in asortata la un tricou gri, o pereche de bascheti roz, curea roz la ceas sau un cardigan roz asortat la un tricou masculin si jeans sau pantaloni gri, bleumarin ori kaki.

sursa:askmen.ro