News Flash:

Noaptea in care nu-ti vei dezlipi ochii de la cer

8 August 2012
1143 Vizualizari | 0 Comentarii
meteoriti perseide
Perseidele, unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi intr-un an, isi vor face aparitia in luna august. Cei mai multi meteori vor putea fi observati in noaptea de 11 spre 12 august si in cea de 12 spre 13 august, arata Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".



Predictiile din 2012



O
rice roi de meteori are o anumita perioada in care este activ si un moment de maxim, in care activitatea meteorilor este cea mai mare.



In cazul Perseidelor, perioada de activitate este intre 17 iulie si 24 august. In aceasta perioada se pot observa, pe langa meteorii ce nu apartin unui curent (sporadici), si meteori ce par ca vin din constelatia Perseus.



Maximul curentului va veni pe 12 august, in jurul orei 16.00, ora Romaniei. In aceasta perioada se vor observa cei mai multi meteori. Insa, cum in Romania atunci este zi, cei interesati pot sa-i observe in noaptea de dinainte (11 spre 12 august) si in cea de dupa maxim (12 spre 13 august). Cea mai buna perioada de urmarire este dupa miezul noptii pana dimineata.

Orice meteor a carui traiectorie inversa ajunge in constelatia Cassiopeia este o "perseida". Denumite dupa constelatia din care par ca vin, Perseidele reprezinta unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi intr-un an. Perseidele sunt cunoscute pentru ca este perioada concediilor si a vacantelor, perioada din an cand oamenii petrec mai mult timp sub cerul liber, noaptea.



Fenomenul de stea cazatoare este arhicunoscut. Dara luminoasa de pe cer este lasata de o particula sub 1 mm diametru ce arde in atmosfera Pamantului, la frecarea cu aerul. Pentru o fractiune de secunda vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde in atmosfera se numeste meteoroid, iar pietroiul care cade pe Pamant se numeste meteorit.



Toate aceste particule de praf vin de la cometa Swift-Tuttle, care, cand trece pe langa Soare, sublimeaza si praful cosmic prins in nucleul inghetat este eliberat in spatiu.

De unde se vad cel mai bine?



Fenomenele astronomice se urmaresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Asa ca din orasele mari nu se pot observa multi meteori. Cel mai bun este un loc la tara sau la munte. Este bun si un loc de observatii aflat la marginea oraselor mari.



Cei ce vor observa din zonele cu cer curat pot vedea maximum 100 de meteori pe ora. Cei ce observa din orase vor vedea 10-20 de meteori pe ora.



Cum se observa?



Pentru vedea meteori, cei interesati nu au nevoie de un instrument astronomic. Le trebuie ceva pe care sa stea intinsi, un sac de dormit sau un sezlong. Le mai trebuie imbracaminte groasa pentru ca noptile de august sunt destul de racoroase. Pentru a vedea cat mai multi meteori, este nevoie sa priveasca spre cer macar o ora.





Ce vei vedea?



Urmarind bolta cereasca, persoanele pasionate vor vedea stelele si Calea Lactee. Uneori, o dara luminoasa, ce va dura mai putin de o secunda, se va vedea printre stele.



In vechime, parea ca una din stelele de pe cer a cazut, de aici venind numele de "stea cazatoare". Insa stelele nu au cum sa cada, de fapt s-a observat o particula foarte mica, sub 1 mm diametru, ce a intrat in atmosfera Pamantului si la frecarea cu aerul a facut ca acesta sa emita lumina (ionizare).



Perseide nu pot fi comparate cu ploaia de stele. In timpul unei ploi de stele se pot observa cateva mii de meteori pe ora, acestea fiind foarte rare.

meteori august observa perioada vedea quot pentru spre multi atmosfera
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Radio.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1151 (s) | 36 queries | Mysql time :0.015585 (s)

loading...