News Flash:

A inceput Festivalul de Film Documentar DOC EST

20 Noiembrie 2012
417 Vizualizari | 0 Comentarii
A inceput Festivalul de Film Documentar DOC EST
Organizat de catre Institutul francez din Iasi si Centrul Cultural German din Iasi, in parteneriat cu One World Romania si Romania Film, Festivalul Doc Est este singurul festival de profil din Iasi si din regiunea Moldovei.



Lansat in urma cu sase ani intr-un format redus, DOC EST a devenit, la cea de a sasea editie, mai cuprinzator si mai interesant. Inceput ca un eveniment de doua zile, festivalul s-a transformat intre timp intr-un punct de atractie pentru cinefili ce dureaza aproape o saptamana.



Productii germane si franceze recente (2011 si 2012) sunt puse in dialog cu cele mai bune productii ale filmului documentar romanesc si ale celui european.

19 filme cu acces liber, 7 invitati din tara si strainatate (regizori si producatori), 6 zile de proiectii si intalniri sunt cateva cifre care spun schematic povestea editiei de anul acesta.



Istoricul ultimelor 5 editii



Festivalul Filmului Documentar DOC EST a fost organizat pentru prima data in 2007, pe durata a trei zile, la initiativa Institutului francez din Iasi (Centrul Cultural Francez din Iasi la acea data) si a Centrului Cultural German din Iasi (Goethe Zentrum la vremea aceea). Proiectul a fost sustinut de catre Asociatia VECTOR din Iasi (al carei presedinte era artistul vizual Matei Bejenaru).



In 2008, cu ocazia celei de-a 60-a aniversari a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, cele doua institutii straine au decis sa propuna o serie 15 filme documentare (filme provenite din tari ale Uniunii Europene) care tratau aceasta tematica. Fiecare film a fost urmat de discutii cu regizori, critici de cinema, experti in problematica drepturilor omului si ONG-uri.



La cea de-a III-a editie, cea din 2009, organizatorii au inclus in echipa doua asociatii de mediu : „Mai Bine” si „Teris”. Pentru prima data in Romania, Festivalul nostru a prezentat in exclusivitate filme documentare de mediu. Filmele proiectate au tratat chestiuni sensibile si controversate precum incalzirea planetei, epuizarea resurselor de apa, cultura organismelor modificate genetic, cazul Rosia Montana si exploatarile miniere din Romania.



Dupa trei editii organizate in jurul unor tematici precum cele ale drepturilor omului sau ale dezvoltarii durabile, DOC EST a devenit un eveniment cunoscut si recunoscut, nu numai la Iasi, dar si in tara si in strainatate.



Cu ocazia editiei 2010, organizatorii au dorit sa se indeparteze de ideea adoptarii unei tematici anume si sa se consacre cu precadere aspectului artistic al Festivalului. Astfel, a fost desemnat un director artistic in persoana lui Florin Lazarescu (scriitor, scenarist). Misiunea sa este aceea de a realiza o selectie de filme documentare dintre cele produse in Romania in timpul anului. Incepand cu aceasta editie a fost adaugat programului o zi, ajungandu-se astfel la patru zile de proiectii.



Editia 2011 a Festivalului, cea de-a cincea, a propus cinefililor 6 zile de proiectii in timpul carora au putut fi urmarite 19 filme documentare. Aceasta editie a fost marcata de un parteneriat intre Festivalul Filmului Documentar DOC EST si Festivalul Filmului Documentar ONE WORLD ROMANIA.



Conceptul editiei 2011 l-a reluat pe cel al editiei anterioare, iar echipei de organizare i s-a alaturat Boglarka NAGY (responsabil Proiecte audiovizuale la Institutul francez din Cluj-Napoca), avand ca misiune selectia filmelor franceze si germane din Festival.



Festivalul a inceput ieri, 19 noiembrie si va dura pana sambata, 24 noiembrie.  Proiectiile artistice vor avea loc la Cinema Republica, iar intrarea spectatorilor este libera.



Proiectul a fost sustinut de catre Asociatia VECTOR din Iasi, al carei presedinte era artistul vizual Matei Bejenaru.





sursa:institutfrancais-roumanie.com

iasi festivalul fost filme romania zile cele documentar documentare
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - Radio.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0939 (s) | 25 queries | Mysql time :0.013325 (s)

loading...